Hotărâre
privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al orașului Popești-Leordeni a clădirilor, amenajărilor și terenului aferent Școlii Gimnaziale Ioan Bădescu din str.Școlii nr.6 în vederea construirii unui corp nou S+P+3E+Eth

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere raportul de specialitate al Direcției de administrare a domeniului public și privat înregistrat sub nr. 25025/27.05.2020, referatului de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 25585/29.05.2020, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 29479/19.06.2020, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 29480/19.06.2020, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 29481/19.06.2020 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 29482/19.06.2020;
  • În conformitate cu prevederile:
    • Legii contabilității nr. 82/1991 cu modificările și completările ulterioare;
    • Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 1 și art. 2 din O.G nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale;
    • art. 129, alin. (2) lit. c), art. 136, alin. (1) art. 139, alin. (3) lit. g) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al orașului Popești-Leordeni a clădirilor, amenajărilor și terenului aferent Școlii Gimnaziale Ioan Bădescu din str.Școlii nr.6, formate din:
    • Corp A - Școala generală; Ac = 647.00 mp; Adc = 808 mp, nr.inv. 101001;
    • Corp B - Sala de clasa; Ac = Adc = 61 mp, nr.inv. 1010021;
    • Corp C - Grup sanitar; Ac = Adc = 55 mp, nr.inv. 1010022;
    • Corp D - Sala de sport; Ac = Adc = 51 mp, nr.inv. 101003;
    • Corp Anexă - Grup sanitar; Ac = Adc =101 mp, nr.inv. 16214;
    amplasate pe un teren în suprafață de 2145 mp., având nr. inv. 102001 și amenajări teren, alei platforme de beton cu nr. inv. 102002, în vederea construirii unui corp nou S+P+3E+Eth.
  • Art. 2. – Se declară ca aparținând domeniul privat al orașului Popești-Leordeni, clădirile Corp A-D, Corp Anexă, amenajări teren, alei platforme de beton și terenul aferent Școlii Gimnaziale Ioan Bădescu din str. Școlii nr. 6, în suprafață de 2.145 mp, în vederea construirii unui corp nou S+P+3E+Eth.
  • Art. 3. – Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat.
  • Art. 4. – Secretarul General UAT va asigura comunicarea prezentei conform competențelor legale.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 68 din 25.06.2020

Document semnat