Istoria unui oraș sau cum se scrie istoria
Orașul Popești-Leordeni este format din trei foste sate: Popeşti-Conduratu sau Pavlicheni, Popeşti-Români şi Leordeni, fiind aşezat pe mosia "Ciumernicul" a unor boieri zişi "din Popeşti"şi "din Sinteşti". Prima atestare documentară a acestor sate datează din 1530; mai târziu, în anul 1828, datorită războiului ruso-turc, 20-30 de familii din nordul Bulgariei s-au refugiat pe moşia boierului Alexandru Condurat de lângă Bucureşti, denumită "Popesci".
Deşi fiecare sat, luat separat, are o istorie proprie, destinul lor trebuie văzut în ansamblu.
Despre încruntatul secol al XVI-lea, despre vremuri de ăazmeriţe, de treceri de turci si tătari, despre timpuri aspre zilnic primejduitoare de viaţă ne vorbesc zidurile înalte ale casei boiereşti din Leordeni, cu turn de pază, cu poarta monumentală, ale cărei tatani mai arată şi astăzi urmele uşii mari de stejar ferecat. De atunci au rămas pivniţa cea mare, lungă de 52 de m., cu bolta în jumătate de cilindru sub toată lungimea magaziei şi tot de atunci datează numeroasele subterane frumos arcuite în cărămidă care se întretaie în toate direcţiile sub curtea principală şi duc de la casă în afara incintei, trecând peste zidurile ei inconjuratoare.
Istoria, cum era cunoscută până în veacul trecut, când au venit aici bulgarii de confesiune romano-catolică, se pierde în negura vremii. În zonă existau dintru început aceleaşi condiţii optime traiului omenesc, Dâmboviţa curgînd înainte chiar pe lângă sat, care era înconjurat de întinsa şi nepătrunsa pădure a Ciumarnicului şi oferea populaţiei geto-dace de aici adăpost sigur la vreme de primejdie.
Cronicile povestesc, în prima jumătate a veacului al XVI-lea despre satul Popeşti, din vecinătatea Bucureştilor; este arătat ca fiind "de jos de Bucureşti". Aici, în Popeşti-Romani (la nord de şoseaua Olteniţei) s-a înecat în anul 1532, în râul Dâmboviţa, Vlad Voda, fiind fugărit de tâlhari. Satul Popeşti este amintit însă în mai multe documente abia în veacul al XVII-lea. Astfel, într-un document din 23 noiembrie 1623 se aminteşte despre o pricină între Cernica vornicul şi Turturea paharnicul de o parte, şi mânăstirea Radu Voda de cealaltă, pentru nişte mori de la Glina. Printre meşterii de mori care cercetează pricina se afla şi Zarna din Popeşti. Într-un alt document, din 11 ianuarie 1624, domnitorul Alexandru Ilies dă "verdictul" în aceeaşi pricină şi este amintit din nou Zarna din Popeşti.
Cele mai multe curţi boiereşti s-au ridicat pe promontoriile dealurilor ce înaintau din diferite direcţii în mijlocul lacurilor înconjurătoare şi adeseori erau legate de uscat numai printr-o limbă îngustă de pământ.
Regiunea din vecinătatea Bucureştilor prezenta nu numai terenuri pentru agricultură, curţi, grădini, livezi, vii şi lacuri bogate în peste, dar si păduri întinse şi numeroase locuri sigure în caz de pericol; de aceea, şi conacele şi castelele marilor proprietari erau numeroase. Izvoarele istorice din secolul al XVII-lea nu vorbesc despre curţile boiereşti din împrejurimile Bucureştilor; pe de altă parte, puţine dintre aceste case s-au păstrat până astăzi, motiv pentru care cu greu ne putem face o idee exactă despre aspectul lor vechi şi despre modul în care au fost ridicate. Prea puţine din aceste curţi boiereşti s-au mai păstrat până astăzi, căci au fost distruse în mare parte de intervenţii duşmane, în parte de neglijenţa proprietarilor care le-au stăpânit în decursul timpului.