Hotărâre
privind aprobarea avizării studiilor de oportunitate și a documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov și acordarea unui mandat special Asociației pentru delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică și atribuirea directă a contractului de delegare către operatorul regional Compania Municipală Termoenergetică București S.A.
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere raportul de specialitate al Administratorului Public înregistrat sub nr. 17204/10.04.2019 și expunerea de motive a Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 17369/11.04.2019, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 17224/10.04.2019;
- în conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- ținând cont de Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București- Ilfov înregistrată sub nr. 13628/21.03.2019 și de prevederile Hotărârii Consiliului Local Popești-Leordeni nr. 62/2017 privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov
- în temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 14 și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se abrogă HCL nr. 41/25.03.2019.
- Art. 2. – Se aprobă avizarea studiilor de oportunitate și a documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov.
- Art. 3. – Se aprobă acordarea unui mandat special Asociației pentru delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică.
- Art. 4. – Se aprobă atribuirea directă a contractului de delegare către operatorul regional Compania Municipală Termoenergetică București S.A.
- Art. 5. – Direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Popești-Leordeni, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termonergetică București-Ilfov, RADET și Compania Municipală Energetica București S.A. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 52 din 16.04.2019
Document semnat
HCL 52/2019 și Anexe
(8.62 MB)