Hotărâre
privind aprobarea raportului de monitorizare întocmit de Comisia de Monitorizare și Control al Modului de îndeplinire a Obligațiilor asumate prin Contractele de Concesiune de către Persoanele Fizice și Juridice, din Orașul Popești-Leordeni și inițierea demersurilor juridice în scopul denunțării unilaterale a Contractului de Concesiune nr. 106/26.06.2006 ce face obiectul Raportului de Control
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere Expunerea de motive a domnului primar Petre Iacob înregistrată sub nr. 16191/09.04.2019, Raportul de specialitate al Comisiei de Monitorizare și Control al Modului de îndeplinire a Obligațiilor asumate prin Contractele de Concesiune de către Persoanele Fizice și Juridice înregistrat sub nr. 16195 09.04.2019, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 17219/10.04.2019 și al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 17220/10.04.2019;
- în baza prevederilor:
- art. 53 și art. 58 din HG nr. 168/2007, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 54/2006, privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică;
- Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă raportul e monitorizare întocmit de Comisia de Monitorizare și Control al Modului de îndeplinire a Obligațiilor asumate prin Contractele de Concesiune de către Persoanele Fizice și Juridice, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Art. 2. – Se aprobă inițierea demersurilor juridice în scopul denunțării unilaterale a Contractului de Concesiune nr. 106/26.06.2006 ce face obiectul prezentului Raport de Control.
- Art. 3. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul Orașului Popești-Leordeni, Secretarul Orașului Popești-Leordeni, Comisia de Monitorizare și Control al Modului de îndeplinire a Obligațiilor asumate prin Contractele de Concesiune de către Persoanele Fizice și Juridice.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 50 din 16.04.2019
Document semnat
HCL 50/2019 și Anexe
(328.32 KB)