Proiect de hotărâre
privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A., a amplasamentului situat în orașul Popești-Leordeni, str. Lămâiței, nr. 1 și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Construire Creșă nr. 1, Str. Lămâiței, nr. 1, oraș Popești-Leordeni, T 7, P 90, 91, 92, 93, județul Ilfov”

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere Referatul de aprobare a domnului primar Petre Iacob înregistrat sub nr. 19280/01.04.2022, raportul de specialitate al Serviciului Achiziții Publice Investiții și Urmărire Contracte înregistrat sub nr. 19279/01.04.2022;
  • În conformitate cu prevederile:
    • Ordonanța Guvernului nr. 95/12.06.2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” S.A;
  • În temeiul: art. 129, alin. (4), lit. d), din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice si Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a amplasamentului, teren intravilan, situat în orașul Popești-Leordeni, Str. Lămâiței, nr. 1, județul Ilfov, T 7, P 90, 91, 92, 93, și aflat în proprietatea orașului Popești-Leordeni în suprafață de 5.253 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 125830, nr. topo. 125830 nr. cad. 125830, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către „C.N.I.” - S.A. a obiectivului de investiții „ Construire Creșă nr. 1, Str. Lămâiței, nr. 1, oraș Popești- Leordeni, T 7, P 90, 91, 92, 93, județul Ilfov”.
  • Art. 2. – (1) Amplasamentul prevăzut la art 1. se preda viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
    (2) Nerespectarea acestei obligativități, constatata la data încheierii protocolului de predare sau ulterior acestei date, este de natura a atrage răspunderea beneficiarului, CNI-SA asigurându-și dreptul legal de acțiune in justiție in vederea sancționării atitudinii culpabile a beneficiarului, inclusiv solicitarea de penalități si acordarea de daune interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, beneficiarul a adus atingere drepturilor si intereselor legitime ale “CNI”-S.A.
  • Art. 3. – Se aprobă asigurarea finanțării de către Unitatea Administrativ - Teritoriala Oraș Popești-Leordeni, județul Ilfov a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apa, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.).
  • Art. 4. – Unitatea Administrativ - Teritoriala Oraș Popești-Leordeni, județul Ilfov, se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului.
  • Art. 5. – Se aprobă finanțarea din bugetul local a cheltuielilor pentru servicii și lucrări finanțate de UAT Oraș Popești-Leordeni în valoare de 1.849.855,76 lei cu TVA.
  • Art. 6. – Unitatea Administrativ - Teritoriala Oraș Popești-Leordeni, se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să asigure mentenanța pe o perioada de minim 15 ani
  • Art. 7. – Orice prevederi contrare se abrogă.
Document semnat