Proiect de hotărâre
privind aprobarea unor măsuri de sporire a gradului de siguranță rutieră în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar din Popești-Leordeni, jud. Ilfov

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere:
    • Inițiativa consilierilor locali ai Alianței USR PLUS Popești-Leordeni, elaborată în baza art. 129 alin. (1), alin. (2) și art. 196 alin (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, privind aprobarea unor măsuri de sporire a gradului de siguranță rutieră în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar din Popești-Leordeni, jud. Ilfov;
  • În temeiul:
    • art. 139 alin. (3) art. 166 alin. (2) lit. l) și p), art. 196 alin. (1) lit. l) și art. 197 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare;
    • Ordonanței Guvernului României nr. 43/1997, republicată, privind regimul dramurilor;
    • Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
    • Organismul Național de Standardizare - Standardul Român SR 1848-7, aprobat în octombrie 2015 - Semnalizare rutieră. Marcaje rutiere.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă măsurile de sporire a gradului de siguranță rutieră pentru trecerile de pietoni aflate în imediata proximitate a unităților de învățământ preuniversitar din Popești-Leordeni, jud. Ilfov.
  • Art. 2. – În sensul prezentei hotărâri, trecerile de pietoni aflate în imediata proximitate a unităților de învățământ preuniversitar sunt acele treceri de pietoni nesemaforizate aflate la o distanță mai mică de 300 de metri de oricare dintre intrările în incintele unităților de învățământ preuniversitar.
  • Art. 3. – Lista trecerilor de pietoni aflate în imediata proximitate a unităților de învățământ preuniversitar pentru care urmează sa fie demarate măsurile din prezenta hotărâre este prevăzută în Anexa 1, deservind următoarele unități de învățământ:
    1. Liceul Teoretic „Radu Popescu”, intrările dinspre strada Leordeni și strada Golești;
    2. Școala Gimnazială nr. 3;
    3. Școala Gimnazială „Ioan Bădescu”;
    4. Grădinița nr. 1
    5. Grădinița nr. 3
    6. Grădinița nr. 4
    7. Grădinița nr. 5
  • Art. 4. – Pentru măsurile de sporire a gradului de siguranță rutieră se vor lua în calcul criteriile, precum și acțiunile specifice expuse în Anexa nr. 2.
  • Art. 5. – Finanțare pentru realizarea măsurilor din prezenta hotărâre se va asigura din bugetul local.
  • Art. 6. – Primarul orașului Popești-Leordeni, prin intermediul aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
  • Art. 7. – Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Secretarului general al orașului Popești-Leordeni și a Instituției Primarului orașului Popești-Leordeni și va fi adusă la cunoștință publică, prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.ppl.ro.
Document semnat