Proiect de hotărâre
privind aprobarea documentației de dezmembrare a imobilului cu număr cadastral 3341 număr C.F. vechi 3427 intabulat în cartea funciară a localității Popești-Leordeni cu numărul 105561
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 991/09.01.2020 întocmit de primarul orașului Popești-Leordeni;
- Raportul de specialitate nr. 982/09.01.2020 al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat;
- văzând referatul de admitere pentru dezmembrare imobil, aflat în domeniul privat al UAT Popești-Leordeni, din care reiese planul pentru dezmembrare în două imobile, distincte, respectiv 1125291 și 125292, cu numărul 381069/29.11.2019;
- Analizând HCL numărul 114/24.10.2018 pentru aprobarea completării și modificării art. 2 al HCL nr. 68/28.06.2018 coroborat cu HCL 68/2018 privind aprobarea acordului de parteneriat între orașul Popești-Leordeni prin Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni - Asociația EcoAssist și ONCR - Filiala Lupii Ageri Popești-Leordeni în vederea implementării inițiativei naționale de împădurire pe bază de voluntariat „Plantăm fapte bune în România”;
- în conformitate cu prevederile:
- art. 551 alin. (1) coroborat cu art. 552 și prevederile 553 alin. (1), art. 555 alin (1)-(2) și cu art. 556 din Codul Civil din 2009, republicat cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129 alin. (2) lit. b) și c) coroborat cu alin. (4) lit. f) și cu alin. (6) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. e) și g) din OUG 57/2019, republicată cu modificările ulterioare privind Codul administrativ
- art. 25 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare cu numărul 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 132, art. 133, art. 134, art. 135 al Regulamentului de Avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și Carte Funciară din 9.07.2014.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă documentația de dezmembrare a imobilului situat în extravilanul localității, identificat cu NC 3341, având număr C.F. vechi 3427 intabulat în cartea funciară a localității Popești- Leordeni cu numărul 105561 cu suprafața totală de 18453 mp, jud. Ilfov, oraș Popești-Leordeni, Tarla 1, Parcela 18/2, categoria de folosință- N (neproductiv), în două loturi distincte conform soluției propuse prin documentația tehnică cadastrală de publicitate imobiliară întocmită din Anexa 1, care constituie parte integrantă din prezenta.
- Art. 2. – Se împuternicește dl/dna ................. în vederea reprezentării orașului Popești-Leordeni și a Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, în fața notarului public, precum și la Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară Ilfov, pentru încheierea documentațiilor, semnarea și îndeplinirea tuturor formalităților legale și condițiilor de publicitate imobiliară, prevăzute de lege, în vederea dezmembrării loturilor menționate.
- Art. 3. – Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Direcția de administrare a domeniului public și privat va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
- Art. 4. – Secretarul general al orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei, potrivit competențelor.
Document semnat
Proiect de hotărâre și anexe
(1.54 MB)