Hotărâre
privind aprobarea Metodologiei de gestionare a locurilor de parcare aflate pe domeniul public sau privat al orașului Popești-Leordeni, precum și de aplicare a unor măsuri contravenționale și/sau tehnico- administrative în ceea ce privește ocuparea fără drept a domeniului public sau privat al orașului Popești- Leordeni cu autovehicule de orice tip
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere:
- Raportul de specialitate nr. 48821/12.09.2022 al Direcției de administrare a domeniului public și privat;
- Referatul de aprobare nr. 48822/12.09.2022, întocmit de Primarul orașului Popești-Leordeni;
- Rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat), înregistrat sub nr.56569/18.10.2022, comisiei nr.2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr.55225/12.10.2022, comisiei nr.3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr.56963/19.10.2022 și al comisiei nr.4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură), înregistrat sub nr.54961/11.10.2022;
- În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul:
- a) art. 3 alin. 1 lit. i), art. 8 alin. 1, art. 27 alin. 1-3 si art. 28 lit. a) precum si in concordanța cu art. 27 din Legea 273/2006 privind finanțele publice;
- b) OG 71/2002 privind organizarea si funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local;
- c) art. 129 alin. (1), (2) lit. b) coroborat cu alin. (4) lit. c), art.136, art. 139 și art. 196 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ,
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă Metodologia de gestionare a locurilor de parcare aflate pe domeniul public sau privat al orașului Popești-Leordeni, precum și de aplicare a unor măsuri contravenționale și/sau tehnico- administrative în ceea ce privește ocuparea fără drept a domeniului public sau privat al orașului Popești- Leordeni cu autovehicule de orice tip, conform Anexelor (1-13), care fac parte integrantă din prezenta Hotărâre.
- Art. 2. – Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Direcția de administrare a domeniului public și privat va duce la îndeplinire prevederile prezentei Hotărâri.
- Art. 3. – Secretarul General al orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei Hotărâri, potrivit competențelor legale.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar General al orașului,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 127 din 25.10.2022
Document semnat
HCL 127/2022 și Anexe
(4.04 MB)