Hotărâre
privind declararea imobilului intravilan în suprafață de 5314 mp, situat în orașul Popești-Leordeni între strada Porumbacului și str. Leordeni, cv. 32, P807 ca bun de uz și interes public local
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției de administrare a domeniului public și privat înregistrat sub nr. 5039/27.01.2022, Referatul de aprobare al Primarul orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 5040/27.01.2022, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisiapentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat), înregistrat sub nr. 7515/03.02.2022, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 7519/03.02.2022, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 7427/03.02.2022 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură), înregistrat sub nr. 7367/03.02.2022;
- În baza prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin. 4) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă declararea ca bun aparținând domeniului public de interes și uz local a imobilului situat în orașul Popești-Leordeni între strada Porumbacului și Str. Leordeni, cv. 32, P807, format din teren în suprafață de 5314 mp, intravilan, a cărui elemente de identificare sunt prevăzute în ANEXA nr. 1, anexă ce face parte integrantă din prezenta.
- Art. 2. – Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
- Art. 3. – Secretarul General UAT va asigura comunicarea prezentei hotărâri, potrivit competențelor.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar general UAT,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 20 din 4.02.2022
Document semnat
HCL 20/2022 și Anexe
(425.5 KB)