Hotărâre
privind aprobarea cuantumului și a numărului de burse acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat din unitățile de învățământ din orașul Popești-Leordeni, jud. Ilfov

Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni

  • Având în vedere referatul de specialitate al secretarului înregistrat sub nr. 12728/08.04.2014 și expunerea de motive a Primarului înregistrată sub nr. 12729/08.04.2014, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 15061/30.04.2014, comisiei nr. 2 (pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 15063/30.04.2014, al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 15065/30.04.2014 și al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 15068/30.04.2014;
  • în baza art. 4 din Ordinul MECTS nr. 5576/7.11.2011, privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
  • în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1), art. 103 alin. (2) și a art. 105 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale;
  • în temeiul art. 36, alin (2), lit. b), d) coroborat cu alin. (4) lit. a) și alin. (6), lit. a), pct. 1, art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă cuantumul pentru fiecare categorie de bursă acordată elevilor din învățământul preuniversitar de stat din orașul Popești-Leordeni, în anul școlar 2013-2014, precum și numărul beneficiarilor, după cum urmează:
    • 149 burse de merit în cuantum 130 lei,
    • 11 burse de studiu în cuantum 130 lei,
    • 64 burse de ajutor social în cuantum 130 lei.
  • Art. 2. – Plata burselor va fi efectuată eșalonat conform repartizărilor bugetare trimestriale aprobate.
  • Art. 3. – Primarul și Secretarul orașului Popești-Leordeni prin Direcția Economica, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărârii.

Președinte de ședință,
Mitran Constantin

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 27 din 30.4.2014

Document semnat