Hotărâre
privind aprobarea modificării Hotărârii de Consiliu nr. 77/29.11.2011

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni

  • Având în vedere:
    • expunerea de motive a domnului Petre Iacob, Primarul orașului Popești-Leordeni;
    • raportul de specialitate întocmit de Direcția de Taxe și Impozite prin care se propune aprobarea ca persoanele persoanele juridice care au deținut în perioada 2012-2014 clădiri care nu a fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referința, prevăzute de Titlul IX din Codul fiscal, au calitatea de contribuabili și au obligația să contribuie prin impozitele și taxele locale, stabilirea de către consiliul local a unei cote de 40% a impozitului pe clădiri la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare, între limitele și în condițiile legii;
    • rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 37705/16.11.2016, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 37706/16.11.2016 și al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 34979/18.10.2016;
  • în conformitate cu:
    • prevederile Ordonanței nr. 30/31.08.2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003, publicata în Monitorul Oficial nr. 627 din 02 Septembrie 2011, privind Codul fiscal, Titlul IX – impozitele și taxele locale, art. 253, alin. (6), lit. b:
      în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluata în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referința se va stabili prin hotărâre de consiliu o cota cuprinsă intre 30% și 40%;
    • prevederile art. 20 alin. (1) lit. b), art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
    • art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al orașului Popești-Leordeni
  • în temeiul prevederilor art. 45 alin. (2) lit. c) și ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se modifica art. 1 din Hotărârea de Consiliu nr 77/29.11.2011, pentru modificarea Hotărârii nr 41/21.12.2009 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 2010 în orașul Popești-Leordeni care va avea următorul cuprins:
    Art. 1. Se modifica art. 3 din Hotărârea de Consiliu nr. 41/2009 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 2010 în orașul Popești-Leordeni care va avea următorul cuprins:
    Persoanele persoanele juridice care au deținut în perioada 2012-2014 clădiri care nu a fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referința, prevăzute de Titlul IX din Codul fiscal, au calitatea de contribuabili și au obligația să contribuie prin impozitele și taxele locale, stabilirea de către consiliul local a unei cote de 40% a impozitului pe clădiri la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare, între limitele și în condițiile legii.”
  • Art. 2. – Secretarul orașului Popești-Leordeni va asigura aducerea la cunoștință publică a prevederilor prezentei hotărâri și comunicarea acesteia Primarului orașului Popești-Leordeni, serviciilor de specialitate pentru ducerea la îndeplinire și Instituției Prefectului județului Ilfov.
  • Art. 3. – Celelalte prevederi ale Hotărârii de Consiliu nr. 77/29.11.2011, pentru modificarea Hotărârii nr 41/21.12.2009 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 2010 în orașul Popești-Leordeni rămân neschimbate.

Președintele de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 79 din 16.11.2016

Document semnat