Hotărâre
privind aprobarea stabilirii numărului maxim de autorizații taxi necesar pentru executarea transportului în regim de taxi în orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni

  • Având în vedere raportul de specialitate al doamnei inspector Petre Lidia înregistrat sub nr. 17530/06.05.2016 prin care propune aprobarea stabilirii numărului maxim de autorizații taxi necesar pentru executarea transportului în regim de taxi în orașul Popești-Leordeni, expunerea de motive a Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 17531/06.05.2016, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 20212/31.05.2016;
  • în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 17, art. 19 lit. c), art.20 alin. (6) și (7) din Legea nr. 92/2007, a serviciilor de transport public local;
  • în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor art. 6 din Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 356/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare;
  • în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. a) și art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă numărul maxim de 320 autorizații taxi necesare pentru desfășurarea activității de transport în regim de taxi pe teritoriul orașului Popești-Leordeni, pentru o perioadă de 5 ani de la data adoptării: prezentei hotărâri.
  • Art. 2. – Primarul și secretarul orașului prin Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Președinte de ședință,
Silviu Cazacu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 46 din 31.5.2016

Document semnat