Luni 5.10.2026
În perioada septembrie–noiembrie 2026, la nivel național se desfășoară Campania de vaccinare antirabică a vulpilor, în cadrul programului de monitorizare, control și eradicare a rabiei în România. Campania se derulează sub egida Uniunii Europene și a Guvernului României. Anunt vaccinare vulpi
Cetățenii orașului Popești-Leordeni sunt informați că, în cadrul campaniei, vor fi distribuite momeli vaccinale destinate imunizării vulpilor. În zonele limitrofe localităților, momelile sunt distribuite manual, iar în zonele din afara localităților, distribuirea se realizează din avion, la mică altitudine.
Rabia este o boală incurabilă, iar vulpile reprezintă principalul rezervor al virusului. Vaccinarea acestora constituie una dintre principalele măsuri de prevenire și combatere a bolii.
Recomandări importante pentru populație
Pe durata campaniei, cetățenii sunt rugați să respecte următoarele măsuri:
- - nu atingeți și nu mutați momelile vaccinale găsite în zonele în care au fost distribuite;
- - dacă găsiți o momeală în apropierea locuinței, într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, luați-o folosind mănuși sau o pungă de plastic și mutați-o într-o zonă împădurită;
- - dacă ambalajul vaccinului este desfăcut, spart sau deteriorat, introduceți momeala într-o pungă de plastic, folosind mănuși, și anunțați medicul veterinar din cea mai apropiată localitate;
- - evitați contactul direct cu vaccinul. În cazul unui contact accidental, zona trebuie spălată cu apă și săpun și clătită cu apă din abundență;
- - nu folosiți momelile vaccinale pentru vaccinarea câinilor sau pisicilor. Vaccinul este autorizat pentru utilizarea la animale sălbatice;
- - nu luați momelile găsite cu mâna neprotejată, pentru a evita riscul de a fi mușcați de animalele de companie atrase de acestea.
Dacă un copil a mușcat dintr-o momeală, trebuie contactat, pentru evitarea oricărui pericol, medicul de familie sau Direcția de Sănătate Publică teritorială.
Totodată, începând de la anunțarea declanșării campaniei de vaccinare, toți câinii trebuie ținuți legați sau închiși timp de 14 zile, iar plimbarea acestora în spațiile publice este permisă numai în lesă și cu botniță.
Persoanele care găsesc animale moarte în zonele supuse vaccinării sunt rugate să nu le atingă și să anunțe imediat cel mai apropiat medic veterinar, administrația publică locală sau unitatea de vânătoare, în vederea prelevării cadavrelor.
Campania este însoțită de o acțiune națională de informare a populației, desfășurată împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și structurile sanitar-veterinare. Anunt vaccinare vulpi
Materialele informative atașate prezintă modul de distribuire și funcționare a momelilor vaccinale, măsurile de precauție care trebuie respectate și identificarea zonelor în care se desfășoară vaccinarea împotriva rabiei. Posterul dedicat zonei de vaccinare marchează explicit „Zonă de vaccinare împotriva rabiei”.