Hotărâre
pentru aprobarea „Acord de cooperare între oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, România şi Satul Suruceni, Raionul Ialoveni din Republica Moldova”
Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni
- Examinând expunerea de motive înregistrata sub nr. 5050/05.04.2018 a Primarului oraşului Popeşti-Leordeni şi raportul de specialitate înregistrat sub nr. 5049/05.04.2018 al Secretarului oraşului Popeşti-Leordeni prin care propune aprobarea „Acordului de cooperare între oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, România şi Satul Suruceni, Raionul Ialoveni din Republica Moldova”, precum şi rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activităţi economico-financiare, servicii, comerţ, gospodărie comunală, administrarea domeniului public şi privat) înregistrat sub nr. 5859/24.04.2018, comisiei nr. 2 (pentru activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţie copii, tineret şi sport-turism) înregistrat sub nr. 5860/24.04.2018, comisiei nr. 3 (juridică, administraţie publică locală, apărarea drepturilor cetăţeneşti, relaţii cu alte autorităţi publice locale din ţară şi străinătate) înregistrat sub nr. 5861/24.04.2018 şi al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea şi păstrarea monumentelor istorice şi de arhitectură) înregistrat sub nr. 5862/24.04.2018;
- având în vedere avizele favorabile înregistrate cu nr. H 2-2/2945/ emis de MAE Direcţia Tratate Intenaţionale și nr. 33736/03.04.2018 a MDRAP;
- în conformitate cu prevederile art. 41 secţiunea a 4-a din Legea nr. 590/2003 privind Tratatele;
- în temeiul dispoziţiilor art. 14, art. 15 alin. (5), art. 36 alin. 2 litera e), alin. 7, litera c), art. 45 litera f), precum şi ale art. 115 alin. 1 litera b) din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. Se aproba „Acordul de cooperare între oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, România şi Satul Suruceni, Raionul Ialoveni din Republica Moldova” conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Art. 2. Primarul oraşului Oraşul Popeşti-Leordeni este împuternicit să semneze Acordul de cooperare între oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, România şi Satul Suruceni, Raionul Ialoveni din Republica Moldova.
- Art. 3. Prezenta hotărâre se va comunica, potrivit legii prin grija Secretarului oraşului Popeşti-Leordeni, autorităţilor şi persoanelor interesate.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 34 din 24.04.2018
Document semnat
HCL 34/2018 și Anexe
(731.56 KB)