Proiect de hotărâre
privind stabilirea și organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Administrație Publică, Autorizare, Autoritate Tutelară înregistrat sub nr. 35279/29.06.2022, prin care se propune stabilirea și organizarea comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, precum si referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 35281/29.06.2022;
- Având în vedere:
- Încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Cornetu, în procedură necontencioasă, în dosarul nr. 9924/1748/2022 prin care se validează mandatul pentru funcția de consilier local al Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni al domnului Bazac Daniel aflat pe lista supleanților Alianței USR PLUS și depunerea Jurământului în ședința din data de 27.06.2022;
- Hotărârea Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni nr. 40/03.04.2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov;
- Prevederile art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni nr. 40/03.04.2020;
- Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul art. 124-126, art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1), art. 196, alin. (1) lit. a) și art. 204 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă stabilirea și organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Art. 2. – La data adoptării prezentei hotărâri, orice alte prevederi contrare își încetează aplicabilitatea.
- Art. 3. – Secretarul General UAT va asigura comunicarea prezentei, conform prevederilor legale.
Document semnat
Proiect de hotărâre și anexe
(322.59 KB)