Hotărâre
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții „Construire Ambulatoriu în oraș Popești-Leordeni, cu Funcțiune Medicală”

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Achiziții Publice Investiții și Urmărire Contracte, înregistrat sub nr.27941/16.05.2022, Referatul de aprobare al Primarului orașului Popești- Leordeni, înregistrat sub nr. 27943/16.05.2022, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr.1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr.31346/03.06.2022, comisiei nr.2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr.29578/25.05.2022, comisiei nr.3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr.28570/18.05.2022 și al comisiei nr.4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr.31548/06.06.2022;
  • În baza prevederilor:
    • Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiectivele de investiții și lucrări de intervenții;
    • art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 - privind finanțele publice locale cu modificările si completările ulterioare;
  • În temeiul art. 129 alin. (4) lit. d), art.196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire Ambulatoriu în oraș Popești-Leordeni, cu Funcțiune Medicală”, conform anexelor 1 și 2 din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul Orașului Popești - Leordeni, prin aparatul de specialitate al acestuia.
  • Art. 3. – Secretarul General al UAT va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.

Președinte de ședință,
Șutru Pavel

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 82 din 9.06.2022

Document semnat