Hotărâre
privind aprobarea Raportului de Activitate pentru anul 2019 al Societății UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L.

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Juridic, Monitorizare proceduri administrative și Arhivă înregistrat sub nr. 17862/31.03,2019, referatul de aprobare al primarului orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 17933/31.03.2019, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 18810/06.04.2020, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 18811/06.04.2020, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 18812/06.04.2020 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 18813/06.04.2020;
  • Ținând seama de Adresa Societății UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L., înregistrată în instituția noastră sub nr. 15722/17.03.2020;
  • În conformitate cu prevederile:
    • Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Ordinului ANRSC nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
    • Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 129 alin. (2), lit. a), lit. d), precum și alin. (7) lit. n), art. 136, art. 139, alin (1) și art. 196, alin. (1), lit. a), din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă însușirea Raportului de Activitate pentru anul 2019 al Societății UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L.
  • Art. 2. – Primarul prin Direcțiile/Compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Popești-Leordeni precum și Societatea UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L. vor duce la îndeplinire cele prevăzute în prezenta hotărâre.
  • Art. 3. – Secretarul general UAT va asigura comunicarea prezentei conform competențelor legale.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 43 din 14.04.2020

Document semnat