Hotărâre
privind demararea procedurii de selecție a membrilor consiliului de administrație al S.C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L.

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere referatul de aprobare nr. 34140/18.07.2019 întocmit de primarul orașului Popești-Leordeni, referatul de specialitate nr. 34139/18.07.2019 întocmit de Serviciul Administrație Publică, Autorizare și Autoritate Tutelară, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 37073/06.08.2019, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 37074/06.08.2019, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 37075/06.08.2019 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 37077/06.08.2019;
  • în conformitate cu prevederile:
    • HCL nr. 26/13.03.2019 privind aprobarea Scrisorii de așteptări, a procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație, a Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului de Administrație al societății comerciale S.C UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L., întreprindere publică, a modelului contractului de mandate pentru membrii Consiliului de Administrație;
    • art. 11 și art. 20 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 29 alin. (1) și alin. (3) și art. 644 alin. (3) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 4 alin. (3) și alin. (4), art. 45 și art. 46 din HG nr. 722/2016 privind Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 109/2011;
    • Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
    • art. 12 alin. (2) lit. a) și a art. 17 alin. (1) din actul constitutiv al S.C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L.;
  • Având în vedere prevederile HCL nr.18/01.02.2019 prin care mandatele actualilor membri interimari au fost prelungite până la data de 12.10.2019;
  • în temeiul art. 92 alin. (1) și alin. (2) lit. a), b) și d), art. 96 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 125 alin. (1) lit. a) și b), art. 129 alin. (2) lit. a) și d), alin. (3) lit. c), d), și e), alin. (7) lit. k), m), n) și s), art. 130 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă demararea procedurii de selecție a membrilor consiliului de administrație al S.C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L. înființată prin HCL nr. 25/13.03.2018.
  • Art. 2. – Secretarul orașului va face publică prezenta hotărâre și o va comunica Primarului orașului spre ducere la îndeplinire și Instituției Prefectului județului Ilfov spre a fi supusă controlului de legalitate.
  • Art. 3. – Primarul orașului Popești-Leordeni și comisia de selecție/evaluare vor duce la îndeplinire cele prevăzute în prezenta hotărâre.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 84 din 12.08.2019

Document semnat