Proiect de hotărâre
privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat între Unitatea Administrativ-Teritorială - Județul Ilfov, Unitatea Administrativ-Teritorială - Oraș Popești-Leordeni și Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov în vederea implementării proiectului „Construire ambulatoriu în oraș Popești-Leordeni, cu funcțiune medicală”
- Având în vedere:
- Raportul de specialitate nr. 47731/31.08.2023 al Compartimentului Sănătate Publică, din cadrul Direcției Educație și Sănătate Publică,
- Raportul de aprobare al primarului orașului Popești-Leordeni, înregistrat sub nr. 48054/01.09.2023 In conformitate cu prevederile,
- Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
- Ordonanței nr. 70 din 29 august 2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
- Ordonanța de urgență nr. 55 din 8 iunie 2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu instituțiile financiare internaționale,
- Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2.232 din 3 iulie 2023 privind aprobarea Metodologiei pentru depunerea cererilor de acordare a avizului de oportunitate în vederea implementării proiectelor de Infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu instituțiile financiare internaționale,
- Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- Legii 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
- În temeiul art. 129 alin. (7), lit. a) și h), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 136 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni adoptă prezenta hotărâre:
- Art. 1.– Se aprobă încheierea unui acord de parteneriat între Unitatea Administrativ-Teritorială - Județul Ilfov, Unitatea Administrativ-Teritorială - Oraș Popești-Leordeni și Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov în vederea implementării proiectului „Construire ambulatoriu în oraș Popești-Leordeni, cu funcțiune medicală”, conform Anexa 1, care face parte integrantă din prezentul acord de parteneriat.
- Art. 2.– Se împuternicește domnul Primar - Petre IACOB în vederea semnării Acordului de parteneriat și a documentelor necesare îndeplinirii proiectului.
- Art. 3.– Prezenta va fi dusă la îndeplinire de către Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Aparatul de specialitate al acestuia.
- Art. 4.– Secretarul General al orașului va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.
Document semnat
Proiect de hotărâre și anexe
(1.6 MB)