Proiect de hotărâre
privind acordarea de pachete tematic-educaționale copiilor preșcolari aflați în evidențele grădinițelor de stat din orașul Popești-Leordeni, cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere:
    • Raportul de specialitate al Compartimentului Educație și al Direcției de Asistență Socială înregistrat sub nr. 59785 din 19.11.2021;
    • Referatul de aprobare al domnului Primar Petre Iacob, înregistrat sub nr. 59785 din 19.11.202;
  • În conformitate cu:
    • art. 20 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 51 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 28 alin. (1), (2) și (3), art. 40 alin. (1) și (2) și art. 66 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 privind asistența socială, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • În temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (7), lit. a), d) și art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă acordarea unui pachet tematic-educațional copiilor preșcolari înscriși în anul școlar 2021-2022 în grădinițele de stat din orașul Popești-Leordeni.
  • Art. 2. – Se aprobă conținutul pachetului conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 3. – Se aprobă un număr de 645 de pachete cu o valoare de maxim 50 lei/pachet.
  • Art. 4. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de către Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Serviciul Educație, Cultură și Protecție Civilă, Direcția de Asistență Socială, Serviciul Achiziții Publice și Investiții Locale, Serviciul Financiar Buget și Directorii unităților de învățământ implicate.
  • Art. 5. – Secretarul general UAT va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.
Document semnat