Proiect de hotărâre
privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar și a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public/privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale al Orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- În baza expunerii de motive întocmită de Consilierii Locali ai orașului Popești-Leordeni: Ion Alexandru, Radu Iosif, Afronie Nicolae Alin, Dogaru Ion, Niculae Anton și Voicu Laurențiu Claudiu, în calitate de inițiatori al proiectului de hotărâre privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar și a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public/privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale;
- Având în vedere prevederile:
- Legii nr. 421/27.06.2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 156 din 6 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;
- H.G. nr.147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice;
- H.G.R. nr.85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, cu modificările și completările ulterioare;
- O.G. nr.21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de Urgență nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
- art.16 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2001 cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, modificat și completat prin Hotărârea Guvernului nr. 965 din 15 decembrie 2016;
- Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor;
- Legii nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare;
- Legii Poliției Locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ținând cont de prevederile art. 129, alin.(1) și alin. (2), lit. a), b) , c) si d), art. 136 art. (1), art. 139 ali. (1), din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările si completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă blocare/ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau vehiculelor oprite neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, precum și pe spațiul public și privat al Orașului Popești-Leordeni.
- Art. 2. – Autovehiculele sau vehiculele oprite neregulamentar pe drumurile publice (carosabil, trotuar, parcări ori spații verzi) sau în orice spațiu public și privat al Orașului Popești-Leordeni, sunt supuse blocării/ridicării, transportului și depozitării lor în spații special amenajate.
- Art. 3. – Contravențiile care urmează să fie constatate și sancționate sunt puse în aplicare de organele abilitate ale Poliției Rutiere și ale Poliției Locale în limita competențelor.
- Art. 4. – Blocare/ridicarea vehiculelor/autovehiculelor se va efectua prin grija Serviciului Public Siguranța Traficului al Orașului Popești-Leordeni, de către S.C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L. în calitate de operator, potrivit normelor legale.
- Art. 5. – Se aprobă Regulamentul privind blocare/ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau vehiculelor oprite neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, precum și pe spațiul public și privat al Orașului Popești-Leordeni (Anexa nr.1), modelul de Notă de constatare privind fișa autovehiculului/vehiculului oprit neregulamentar, model Dispoziție de blocare/ridicare (Anexa nr.2), model Proces Verbal de eliberare a autovehiculului (Anexa nr.3), tarife pentru deblocarea, ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor (Anexa nr.4).
- Art. 6. – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează prestatorul de servicii privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar, precum și a celor fără stăpân și abandonate pe domeniul public sau privat al al Orașului Popești-Leordeni, pe baza de contract prestări servicii.
- Art. 7. – Costul de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar se percepe de la utilizatorii sau proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.
- Art. 8. – Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului județului Ilfov, Primarului Orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov, Serviciului Financiar contabil, Consilierului juridic, Serviciului Poliția Locală, Poliției Orașului Popești-Leordeni - Serviciul circulație rutieră.
Document semnat
Proiect de hotărâre și anexe
(1.12 MB)