Proiect de hotărâre
privind trecerea terenului intravilan în suprafaţă de 5253 mp., cu nr. cadastral 2818/1, în Cv. 7, parcelele 90, 91, 92 şi 93 din domeniul privat în domeniul public, în vederea înfiinţării unei creşe

Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni.

  • În baza expunerii de motive întocmită de Primarul oraşului Popeşti-Leordeni, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre;
  • având în vedere prevederile Legii 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
  • având în vedere prevederile art. 2, alin. (2) şi ale art. 8, alin. (1) şi (4) din Legea 263/2007, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, modificată şi completată de Legea 272/2009;
  • în conformitate cu art. 36, alin (2), litera d şi alin. 6, litera a, pct. 1 şi 2, din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • în temeiul art.45, alin. 1, alin.6 şi art 115, litera b, din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. Se aprobă trecerea terenului intravilan, în suprafaţa de 5253 mp., situat pe strada Lămâiţei, cu nr. cadastral 2818/1, în Cv. 7, parcelele 90, 91, 92 şi 93 din domeniul privat al localităţii Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov în domeniul public al localităţii Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, în vederea înfiinţării unei creşe în sistemul public, care să deservească copiii de pe raza oraşului Popeşti-Leordeni.
  • Art. 2. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul oraşului Popeşti Leordeni, Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Serviciul Registru Agricol şi Cadastru, Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Direcţia Economică şi Serviciul de Achiziţii şi Investiţii Publice.
Document semnat