Proiect de hotărâre
privind avizarea studiului de oportunitate şi a documentaţiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică - Activitatea de producere a energiei termice, în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov

Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere expunerea de motive a Primarului oraşului Popeşti-Leordeni înregistrată sub nr. 12338/21.08.2018 şi raportul de specialitate înregistrat sub nr. 12337/21.08.2018;
  • în conformitate cu prevederile:
    • Legii nr.325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, cu modificările şi completările ulterioare;
    • Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • ținând cont de Adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov nr. 261/20.08.2018 înregistrată sub nr. 12306/20.08.2018, privind înaintarea studiului de oportunitate şi a documentaţiei de atribuire, de prevederile Hotărârii Consiliului Local Popeşti-Leordeni nr. 62/2017 privind constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov, precum şi de prevederile HCGMB nr. 466/26.07.2018 privind acordarea mandatului special Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov;
  • în temeiul prevederilor art. 36 al. (2) lit. d), alin. (7) lit. c) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. Se avizează studiul de oportunitate întocmit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov „Studiul de oportunitate privind modalitatea de gestiune a Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică - Activitatea de producere a energiei termice, în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov”, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. Se aprobă modalitatea de gestiune a Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică - Activitatea de producere a energiei termice, în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov, prin gestiune directă.
  • Art. 3. Se avizează proiectul de contract de delegare a Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică - Activitatea de producere a energiei termice, în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov şi cele 7 anexe ale acestuia, respectiv:
    • Regulamentul Serviciului public de alimentare cu energie termică - Anexa nr. 2.1 la contract;
    • Caietul de Sarcini al Activităţii de producere şi furnizare - Anexa nr. 2.2 la contract;
    • Inventarul Bunurilor Proprietate Publică, concesionate Delegatului pe întreaga Durată a Contractului - Anexa nr. 2.3 la contract;
    • Procesul verbal de predare-preluare a Bunurilor Proprietate Publică - Anexa nr. 2.4 la contract;
    • Lista indicativă a Bunurilor de Preluare - Anexa nr. 2.5 la contract;
    • Indicatorii de Performanţă - Anexa nr. 2.6 la contract;
    • Programul de Investiţii - Anexa nr.2.7 la contract.
    Proiectul de contract şi anexele acestuia, se constituie în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 4. (1) Se împuterniceşte Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti- Ilfov ca împreună cu RADET şi Compania Municipală Energetica Bucureşti S.A. să inventarieze Bunurile Proprietate Publică şi Privată aferente infrastructurii Serviciului - Activitatea de producere si furnizare a energiei termice, în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov.
    (2) Bunurile Proprietate Publică şi Privată menţionate la alin. 1 ce vor fi inventariate sunt proprietatea publică/privată a Municipiului Bucureşti şi se transmit operatorului Compania Municipală Energetica Bucureşti S.A. în concesiune, spre administrare şi exploatare pe perioada delegării gestiunii, pentru prestarea Serviciului Public de Alimentare cu energie termică - Activitatea de producere a energiei termice.
    (3) Lista bunurilor inventariate vor fi înregistrate în evidenţele contabile ale Primăriei Municipiului Bucureşti.
    (4) Lista bunurilor menţionate la alin. (1) se constituie ca anexa nr. 3 la contractul de delegare.
  • Art. 5. Se împuterniceşte Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov să stabilească, în condiţiile legii, nivelul redevenţei în baza Listei bunurilor stabilite la art.4.
  • Art. 6. Prezenta va fi dusă la îndeplinire de către Primarul oraşului Popeşti-Leordeni, Secretarul oraşului Popeşti-Leordeni, Administratorul Public al oraşului Popeşti-Leordeni, Direcţia Economică, Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat şi de aparatul de specialitate al primarului oraşului Popeşti-Leordeni.
Document semnat