Hotărâre
privind stabilirea situațiilor care motivează acordarea ajutoarelor de urgență, conform prevederilor art. 28, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 416/2001, modificată și completată de Legea nr. 158/2021

  • Având în vedere:
    • Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială înregistrat sub nr. 10489/27.02.2023;
    • Referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni, înregistrat sub nr. 11169/01.03.2023;
    • Rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 13512/13.03.2023, comisiei nr.2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr. 12929/09.03.2023, comisiei nr.3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 13260/10.03.2023 și al comisiei nr.4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 13283/10.03.2023;
    • Adresa Instituției Prefectului Județului Ilfov, înregistrată sub nr.1958/17.02.2023;
  • Ținând cont de prevederile Legii asistenței sociale nr.292/2011 cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 416/2001, modificată și completată de Legea 158/2021, și de Norma Metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat din 19.01.2011;
  • În baza prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.(7), lit.b); art. 139 alin. (1) și art. 196 alin.(l) lit.a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni adoptă prezenta hotărâre:

  • Art. 1.– Se aprobă stabilirea situațiilor care motivează acordarea ajutoarelor de urgență stabilite de art. 28, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat modificată și completată de Legea nr. 158/2021, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2.– Începând cu data prezentei încetează aplicabilitatea HCL nr. 48/14.04.2020.
  • Art. 3.– Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Direcția de Asistență Socială va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
  • Art. 4.– Secretarul General al orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei, potrivit competențelor.

Președinte de ședință,
Șutru Pavel

Secretar general al orașului,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 38 din 23.03.2023

Document semnat