Hotărâre
privind aprobarea Protocolului de cooperare între Județul Ilfov - Consiliul Județean Ilfov, Colegiul Medicilor Stomatologi Ilfov și orașul Popești-Leordeni pentru realizarea proiectului de interes public „Ilfov Zâmbește”

  • Având în vedere:
    • Raportul de specialitate al Direcției Educație și Sănătate Publică înregistrat sub nr. 8056/14.02.2023;
    • Referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 8057/14.02.2023;
    • Rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr.8349/15.02.2023, comisiei nr.2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr.8350/15.02.2023, comisiei nr.3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr.8351/15.02.2023 și al comisiei nr.4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr.8352/15.02.2023;
  • În baza prevederilor:
    • Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale;
    • Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată cu modificările și completările;
    • OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni adoptă prezenta hotărâre:

  • Art. 1.– Se aprobă Protocolul de cooperare între Județul Ilfov - Consiliul Județean Ilfov, Colegiul Medicilor Stomatologi Ilfov și orașul Popești-Leordeni pentru realizarea proiectului de interes public „Ilfov Zâmbește”, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2.– Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni își însușește Metodologia de acordare a unui sprijin financiar în cadrul Proiectului „Ilfov Zâmbește”, prevăzută în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 3.– Se împuternicește domnul Primar - Petre IACOB în vederea semnării Protocolului de cooperare și a documentelor necesare îndeplinirii proiectului.
  • Art. 4.– Prezenta va fi dusă la îndeplinire de către Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Direcția Educație și Sănătate Publică.
  • Art. 5.– Secretarul General al orașului va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.

Președinte de ședință,
Șutru Pavel

Secretar general al orașului,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 24 din 15.02.2023

Document semnat