Hotărâre
privind aprobarea încheierii protocolului de cooperare intre Județul Ilfov - Consiliul Județean. Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov și unitățile administrativ-teritoriale din Județul Ilfov în vederea realizării proiectului „Ilfov fără țânțari”

  • Având în vedere:
    • Raportul de specialitate al Direcției de administrare a domeniului public și privat, înregistrat sub nr.2135/13.01.2023;
    • Referatul de aprobare al Primarului Orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 2136/13.01.2023;
    • Prevederile art. 122 din Constituția României, republicată;
    • Prevederile art.3 și 4 paragrafele 1 -4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
    • Prevederile art.7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Prevederile art.7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Prevederile art.2 alin.(2), art. 58, art. 64, art. 80 și art. 84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare;
    • Prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
    • Prevederile Legii nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
    • Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
    • Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare;
    • Rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr.3719/20.01.2023, comisiei nr.2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr.3685/20.01.2023, comisiei nr.3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr.3692/20.01.2023 și al comisiei nr.4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 3702/20.01.2023;
  • În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. d) și lit. e), coroborat cu prevederile alin. (7) lit. (c) și alin. (9) lit. (a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni adoptă prezenta hotărâre:

  • Art. 1. – (1) Se aprobă încheierea unui protocol de cooperare între UAT Popești-Leordeni Județul Ilfov - Consiliul Județean și Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, în vederea realizării proiectului: „Ilfov fără țânțari”.
    (2) Protocolul de cooperare-cadru este prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. – Se împuternicește primarul orașului, Petre IACOB, să semneze protocolul de cooperare menționat la Art. 1, alin. (2).
  • Art. 3. – Primarul Orașului Popești-Leordeni, prin Direcția de administrare a domeniului public și privat vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
  • Art. 4. – Secretarul general al orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei, potrivit competențelor legale.

Președinte de ședință,
Șutru Pavel

Secretar general al orașului,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 12 din 30.01.2023

Document semnat