Hotărâre
privind unele măsuri în domeniul gestionării deșeurilor pe raza administrativ teritorială a Orașului Popești-Leordeni

  • Având în vedere:
    • Raportul de specialitate al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat înregistrat, sub nr.65253/25.11.2022;
    • Referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni, înregistrat sub nr. 65257/25.11.2022;
    • Rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr.68301/13.12.2022, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr.68292/13.12.2022, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr.68312/13.12.2022 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr.66316/05.12.2022;
  • În conformitate cu prevederile:
    • Art. 5 alin. (1) și alin. (2) lit. h) din Legea nr. 101/2006 privind serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Art. 60 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
    • Art.3 și art.4 din O.G. nr .21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;
    • Art. 1 alin. (1) lit. d) a poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • În temeiul prevederilor art. 129 alin. (7) lit. i), art. 139 alin. (1) și art. 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni adoptă prezenta hotărâre:

  • Art. 1. – În vederea respectării autonomiei administrației publice locale și a prevederilor privind principiul proximității în activitatea de gestionare a deșeurilor, se interzice pe teritoriul adaministrativ al Orașului Popești-Leordeni, transportul (pe drumurile publice locale) procesarea și/sau depozitarea deșeurilor menajere provenite de pe raza altor UAT-uri.
  • Art. 2. – Pentru îndeplinirea prevederilor legale privind condițiile de ridicare, transport și depozitare a deșeurilor menajere și industriale, personalul Direcției de poliție locală a Orașului Popești-Leordeni are următoarele obligații:
    a.Să sesizeze autoritățile și instituțiile publice competente în cazurile de nerespectare a normelor legale privind nivelul de poluare;
    b. Să verifice toate mijloacele de transport marfa suspecte care circulă pe aria teritorială a U.A.T. Popești-Leordeni în vederea identificării vehiculelor care transportă deșeuri menajere;
    c. Să sesizeze autoritățile competente în situația constatării unor fapte care exced atribuțiilor stabilite de lege.
  • Art. 3. – Se împutrnicește personalul Direcției de poliție locală a Orașului Popești- Leordeni să constate și să aplice sancțiunile prevăzute de lege.
  • Art. 4. – Nerespectarea prevederilor privind transportul deșeurilor menajere provenite din alte localități, pe drumurile publice locale ale UAT Popești-Leordeni, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei până la 2.500 lei.
  • Art. 5. – Prezenta hotărâre se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
  • Art. 6. – Secretarul General al orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei hotărâri, conform competențelor legale.

Președinte de ședință,
Șutru Pavel

Secretar General al orașului,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 149 din 21.12.2022

Document semnat