Hotărâre
privind acordarea unui pachet cu rechizite școlare, elevilor înscriși în clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2022-2023, în unitățile de învățământ de stat din orașul Popești-Leordeni

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere Raportul de specialitate al Compartimentului învățământ Preuniversitar din cadrul Direcției Educație și Sănătate Publică și al Direcției de Asistență Socială, înregistrat sub nr. 41169/29.07.2022, referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni, înregistrat sub nr.41335/01.08.2022, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr.1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat), înregistrat sub nr.42479/04.08.2022, comisiei nr.2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr.42568/05.08.2022, comisiei nr.3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr.42531/05.08.2022;
  • În conformitate cu prevederile:
    • art. 20 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 51 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 28 alin. (1), (2) și (3), art. 40 alin. (1) și (2) și art. 66 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 privind asistența socială, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • În temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (7), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Hotărăște:

  • Art. 1.– Se aprobă acordarea unui pachet cu rechizite școlare, elevilor înscriși în clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2022-2023, în unitățile de învățământ de stat din orașul Popești-Leordeni.
  • Art. 2.– Se aprobă conținutul pachetului cu rechizite școlare, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 3.– Se aprobă un număr de maxim 400 de pachete cu o valoare de maxim 85 lei/pachet.
  • Art. 4.– Prezenta va fi dusă la îndeplinire de către Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Direcția Educație și Sănătate Publică, Direcția de Asistență Socială, Serviciul Achiziții Publice, Investiții și Urmărire Contracte, Serviciul Financiar Buget și Directorii școlilor implicate (Școala Gimnazială „Ioan Bădescu”, Școala Gimnazială Nr.3 și Liceul Teoretic „Radu Popescu”).
  • Art. 5.– Secretarul General UAT va asigura comunicarea prezentei, conform prevederilor legale.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Contrasemnează
p.Secretar general UAT,

Dragotoniu Raluca Gabriela

Hotărârea nr. 98 din 12.08.2022

Document semnat