Hotărâre
privind alegerea președintelui de ședință din cadrul Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Administrație Publică, Autorizare, Autoritate Tutelară, înregistrat sub nr. 1369/H.0L2022, Referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni, înregistrat sub nr. 1381/11.01.2022, precum și rapoartele de avizare ale; comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat), înregistrat sub nr. 5473/28.01.2022, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 5086/27.01.2022, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 5445/28.01.2022 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură), înregistrat sub nr. 3617/19.01.2022;
  • În baza prevederilor art. 123, alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. (1) și art. 196 alin (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Hotărăște:

  • Articol unic. – Se aprobă alegerea președintelui de ședință din cadrul Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, domnul consilier ȘUTRU PAVEL.

Președinte de ședință,
Șutru Pavel

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 10 din 4.02.2022

Document semnat