Hotărâre
privind respingerea proiectului de hotărâre cu privire la aprobarea plății unui sprijin financiar familiilor pentru achitarea serviciilor educaționale prestate de unități private pentru copii de vârstă antepreșcolară
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere Inițiativa consilierilor locali ai Alianței USR PLUS Popești-Leordeni, înregistrată sub nr. 50406/04.10.2021, referatul de aprobare al consilierilor locali ai Alianței USR PLUS Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 50411/04.10.2021, referatul de specialitate al Direcției de Asistență Socială înregistrat sub nr. 51872/11.10.2021, precum și rapoartele de avizare nefavorabile ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat), înregistrat sub nr. 55065/26.10.2021 și comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr. 52914/18.10.2021;
- Cvorumul necesar pentru adoptarea acestui proiect este prevăzut la art. 139 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- În baza voturilor exprimate, respectiv 8 voturi pentru și 11 abțineri din 19 consilieri locali în funcție, nu s-a întrunit majoritatea absolută prevăzută la art. 5 lit. c) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Luând în considerare prevederile:
- Art. 65 alin. (2), art. 66 alin. (4) și art. 67 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 5 alin. (3) și art. 6 lit. a), b), e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară;
- Art. 16 alin. (1) din Constituția României, cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărăște:
- Art. 1. – Se respinge proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea plății unui sprijin financiar familiilor pentru achitarea serviciilor educaționale prestate de unități private pentru copii de vârstă antepreșcolară, prin neîndeplinirea condițiilor de cvorum prevăzute la art. 139 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
- Art. 2. – Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Secretarului general UAT și va fi adusă la cunoștință publică, prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.ppl.ro.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar general UAT,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 91 din 4.11.2021
Document semnat
HCL 91/2021 și Anexe
(1.75 MB)