Hotărâre
cu privire la respingerea Proiectului de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare între Primăria Orașului Popești-Leordeni, Blue Planet Services, Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov și Fundația „The Institute”
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere Inițiativa consilierilor locali ai Alianței USR PLUS Popești-Leordeni,înregistrată sub nr. 45520/07.09.2021, referatul de aprobare al consilierilor locali ai Alianței USR PLUS Popești-Leordeni, înregistrat sub nr. 45524/07.09.2021, raportul de specialitate al Serviciului Educație, Cultură și Protecție Civilă, înregistrat sub nr. 46616/14.09.2021, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 47173/16.09.2021;
- Cvorumul necesar pentru adoptarea acestui proiect este prevăzut la art 139 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- În baza voturilor exprimate, respectiv 8 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 9 abțineri din 19 consilieri locali în funcție și 18 consilieri locali prezenți, nu s-a întrunit majoritatea absolută prevăzută la art. 5 lit. c) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Ținând cont de:
- Legea nr. 132 din 30 iunie 2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice;
- Legea nr. 194/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice;
- Legea nr. 211 din 15 noiembrie 2012;
- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărăște:
- Art. 1. – Se respinge Proiectului de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare între Primăria Orașului Popești-Leordeni, Blue Planet Services, Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov și Fundația „The Institute”, prin neîndeplinirea condițiilor de cvorum prevăzute la art. 139 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
- Art. 2. – Secretarul General UAT va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar general UAT,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 83 din 24.09.2021
Document semnat
HCL 83/2021 și Anexe
(696.12 KB)