Hotărâre
privind acordarea unui pachet cu cărți și rechizite școlare elevilor înscriși în clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2021-2022 în unitățile de învățământ de stat din orașul Popești-Leordeni
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere Raportul de specialitate al Compartimentului Educație și al Direcției de Asistență Socială, înregistrat sub nr. 40402/10.08.2021, Referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni, înregistrat sub nr.40415/10.08.2021, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat), înregistrat sub nr. 41251/16.08.2021, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr.42111/19.08.2021, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 41832/18.08.2021 și al comisiei nr.4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură), înregistrat sub nr. 42406/23.08.2021;
- În conformitate cu prevederile:
- art. 20 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 51 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 28 alin. (1), (2) și (3), art. 40 alin. (1) și (2) și art. 66 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 privind asistența socială, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (7), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă acordarea unui pachet cu cărți și rechizite școlare, elevilor înscriși în clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2021-2022, în unitățile de învățământ de stat din orașul Popești-Leordeni.
- Art. 2. – Se aprobă conținutul pachetului cu cărți și rechizite școlare, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Art. 3. – Se aprobă un număr de maxim 300 de pachete cu o valoare de maxim 100 lei/pachet.
- Art. 4. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de către Primarul orașului Popești-Leordeni, prin Serviciul Educație, Cultură și Protecție Civilă, Direcția de Asistență Socială, Serviciul Achiziții Publice și Investiții Locale, Serviciul Financiar Buget și Directorii școlilor implicate (Școala Gimnazială „Ioan Bădescu”, Școala Gimnazială Nr. 3 și Liceul Teoretic „Radu Popescu”).
- Art. 5. – Secretarul general UAT va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar general UAT,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 72 din 26.08.2021
Document semnat
HCL 72/2021 și Anexe
(855.2 KB)