Hotărâre
privind aprobarea încheierii acordului de parteneriat între orașul Popești-Leordeni prin Direcția de Asistență Socială și ASOCIAȚIA „ȘI EU AM DREPTUL SĂ FIU PĂRINTE”

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere referatul de specialitate înregistrat cu nr. 6211/31.O1.2020 al Direcției de Asistență Socială Popești-Leordeni, precum și referatul de aprobare al primarului orașului Popești-Leordeni, înregistrat cu nr. 6214/31.01.2020, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr. 10456/20.02.2020 și al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 10457/20.02.2020;
  • în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (7), lit. b), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ținând cont de prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare, precum și Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • În baza prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă încheierea acordului de parteneriat între orașul Popești-Leordeni prin Direcția de Asistență Socială și ASOCIAȚIA „ȘI EU AM DREPTUL SĂ FIU PĂRINTE”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. – Se împuternicește domnul Florin PREDA - Administrator public, să semneze acordul de parteneriat.
  • Art. 3. – Primarul orașului Popești-Leordeni prin Direcția de Asistență Socială, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
  • Art. 4. – Secretarul General UAT al orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei, potrivit competențelor.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 30 din 27.02.2020

Document semnat