Hotărâre
privind aprobarea Studiului de oportunitate și alegerea modalității de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare menajera, stradală și deszăpezire a Orașului Popești-Leordeni prin demararea unei proceduri de atribuire prin concesiune a unui Contract de Delegare a Gestiunii Serviciului de Salubritate (inclusiv Deszăpezire)

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni

  • Având în vedere Referatul de specialitate nr. 64295/16.12.2019 al Serviciului Achiziții Publice și Investiții, din care reiese necesitatea delegării serviciului public de salubrizare menajeră, stradală și deszăpezire din orașul Popești-Leordeni, Referatul de aprobare nr. 64297/16.12.2019 întocmit de Primarul orașului Popești-Leordeni, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 64303/16.12.2019, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 64307/16.12.2019, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 64311/16.12.2019 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 64315/16.12.2019;
  • În conformitate cu prevederile:
    • Legii nr. 98/2016;
    • H.G. nr. 395/2016;
    • Legii nr. 101/2006 republicată;
    • Legii nr. 51/2006 republicată;
  • În temeiul art. 129 alin (4), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă Regulamentul serviciului de salubritate al orașului Popești-Leordeni, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. – Se aprobă Studiul de oportunitate și alegerea modalității de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare menajeră, stradală și deszăpezire a Orașului Popești-Leordeni prin demararea unei proceduri de atribuire prin concesiune a unui Contract de Delegare a Gestiunii Serviciului de Salubritate (inclusiv Deszăpezire), conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 3. – Se aprobă modalitatea de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare menajeră, stradală și deszăpezire a Orașului Popești-Leordeni, prin procedura de Licitație deschisă în baza Legii nr. 100/2016.
  • Art. 4. – Se aprobă caietul de sarcini a serviciului de salubrizare în Popești-Leordeni, pentru prestarea activității de măturat, spălat, stropit, întreținere a căilor publice), conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre și caietul de sarcini a serviciului public de salubrizare în Popești-Leordeni, pentru prestarea activității Salubritate Menajera și Deszăpezire), conform Anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 5. – Se aprobă modelul de Contract de Delegare a Gestiunii Serviciului de Salubritate al orașului Popești-Leordeni, conform Anexei nr. 5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 6. – Se aprobă caietul de sarcini cadru al serviciului de salubrizare în Popești-Leordeni, pentru prestarea activității de măturat, spălat, stropit, întreținere a căilor publice, conform Anexei nr. 6 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 7. – Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează aparatului de specialitate a Primarului Orașului Popești-Leordeni.
  • Art. 8. – Orice prevederi contrare se abrogă

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 141 din 23.12.2019

Document semnat