Hotărâre
privind declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilului - teren în suprafață de 11.540 m.p. pentru realizarea obiectivului de investiții „Amenajare parc și parcare supraterană în Orașul Popești-Leordeni”
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere raportul de specialitate al Serviciul Achiziții Publice și Investiții înregistrat sub nr. 53383/28.10.2019, referatul de aprobare al primarului orașului Popești-Leordeni nr.53386/28.10.2019, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 57273/14.11.2019, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 57274/14.11.2019, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 57275/14.11.2019 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 57276/14.11.2019;
- În baza:
- HCL nr. 104/17.10.2019 prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici rezultați din studiul de fezabilitate aferenți obiectivului de investiții „Amenajare parc și parcare supraterană în Orașul Popești- Leordeni”;
- planului de situație avizat de OCPI, care constituie coridorul de expropriere pentru obiectivul „Amenajare parc și parcare supraterană în Orașul Popești-Leordeni”;
- certificatului de urbanism nr. 686/30.09.2019 eliberat de Primăria Orașului Popești-Leordeni;
- raportului de evaluare al terenului situat în Popești-Leordeni, în suprafață de 11.540 m.p., întocmit de Management & Evaluation Company S.R.L;
- În conformitate cu:
- dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare;
- normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local;
- Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare;
- dispozițiile art. 129 alin. (4) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și complectările ulterioare;
- dispozițiile art. 129, alin (1) și art. 196 alin (1) lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă amplasamentul obiectivului de investiții „Amenajare parc și parcare supraterană în Orașul Popești-Leordeni”, conform planului de situație avizat de OCPI, cuprins în Anexa 1.
- Art. 2. – Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilului - teren în suprafață de 11.540 m.p., care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții „Amenajare parc și parcare supraterană în Orașul Popești-Leordeni”, expropriator fiind Orașul Popești - Leordeni.
- Art. 3. – Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, care constituie coridorul de expropriere, numele proprietarilor precum și sumele individuale estimate aferente despăgubirilor, cuprinsă în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
- Art. 4. – Se însușește Raportul de evaluare întocmit de Management & Evaluation Company SRL, pentru imobilul ce urmează a fi expropriat în vederea realizării obiectivului de investiții „Amenajare parc și parcare supraterană în Orașul Popești-Leordeni”.
- Art. 5. – Se aprobă sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilul - teren în suprafață de 11.540 m.p., proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes local în cuantum de 1.653.115 lei.
- Art. 6. – Sumele individuale prevăzute la art. 5 urmează a fi asigurate din fondurile bugetului local al Orașului Popești-Leordeni și se virează, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data adoptării prezentei hotărâri, într-un cont bancar deschis pe numele Orașului Popești - Leordeni, la dispoziția proprietarilor de imobile situate pe amplasamentul lucrării de interes local prevăzute la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
- Art. 7. – Planul amplasamentului obiectivului de utilitate publică de interes local, se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul local și pe pagina de internet a Primăriei Orașului Popești-Leordeni.
- Art. 8. – După expirarea termenului legal de afișare și înștiințare a proprietarilor, se mandatează Primarul Orașului Popești - Leordeni, să emită dispozițiile de expropriere pentru imobilul proprietate privată ce constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, să emită dispozițiile de numire a comisiilor de verificare a dosarelor de expropriere și să semneze orice acte privind intabularea dreptului de proprietate al Orașului Popești - Leordeni
- Art. 9. – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează: Primarul Orașului Popești-Leordeni, Administratorul Public al Orașului Popești-Leordeni și Serviciul Achiziții Publice și Investiții al aparatului de specialitate al Primarului Orașului Popești-Leordeni, conform competențelor
- Art. 10. – Secretarul General UAT va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar general UAT,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 120 din 20.11.2019
Document semnat
HCL 120/2019 și Anexe
(13.99 MB)