Hotărâre
privind încetarea aplicabilității Hotărârii nr. 29/10.04.2017, și actualizarea Caietului de Sarcini privind delegarea prin concesiune a serviciului de iluminat public din orașul Popești-Leordeni
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Achiziții Publice și Investiții înregistrat sub nr. 47672/30.09.2019 referatul de aprobare al domnului Primar al orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 47674/30.09.2019, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 50026/11.10.2019;
- în baza:
- prevederilor Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice;
- prevederile art.9 alinți) din Legea 230/2006- a serviciului de iluminat public cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiuni de servicii;
- în temeiul art. 129, alin. (4), lit. d), din OUG 57/2019 – privind Codul Administrativ.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă încetarea aplicabilității Hotărârii nr. 29 din 10. 04.2017.
- Art. 2. – Se aprobă actualizarea Caietului de Sarcini pentru delegarea prin concesiune a serviciului de iluminat public din orașul Popești-Leordeni, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Art. 3. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul Orașului Popești-Leordeni, Secretarul Orașului Popești-Leordeni, și de aparatul de specialitate al primarului Orașului Popești-Leordeni.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 102 din 17.10.2019
Document semnat
HCL 102/2019 și Anexe
(1.31 MB)