Hotărâre
privind aprobarea punctelor de pe ordinea de zi a AGA ADTPBI și acordarea de mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov pentru semnarea Actului Adițional nr. 5
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere referatul de specialitate înregistrat sub nr. 39438/21.08.2019 și referatului de aprobare al primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 39666/21.08.2019, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 40532/27.08.2019;
- în conformitate cu prevederile:
- art. 8, alin. (3), lit. d1), d2), lit. i), lit. k), art. 9, alin. (2), lit. g), art. 29, alin. (2) și art. 30, alin. (5) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129, alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
- ținând cont de prevederile HCL-ului de constituire a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov și de adresa ADTPBI nr. 9771/14.08.2019 prin care se solicită acordarea de mandat special;
- în aplicarea prevederilor regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;
- în temeiul prevederilor art. 136, alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, în vederea aprobării Actului Adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători nr. 1/17.05.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 2. – Se acordă mandat special Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov pentru semnarea Actului Adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători nr. 1/17.05.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 3. – Se acordă mandat special domnului Primar al orașului Popești-Leordeni, Iacob Petre, pentru semnarea, alături de președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov a Actului Adițional nr. 5 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători nr. 1/17.05.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 4. – Primarul orașului Popești-Leordeni prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov vor duce la îndeplinire cele prevăzute în prezenta hotărâre.
- Art. 5. – Secretarul orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei potrivit competențelor.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 92 din 9.09.2019
Document semnat
HCL 92/2019 și Anexe
(1.3 MB)