Hotărâre
privind acordarea unei diplome cu titlul de „Cetățean de onoare”, precum și a unei sume în valoare de 10.000 lei, domnului Francisc Grigore, veteran de război, persoană în vârsta de 100 de ani, cu domiciliul în orașul Popești-Leordeni

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere referatul de specialitate al Direcției de Asistență Socială Popești-Leordeni, Regulamentul de acordare a titlului de „Cetățean de onoare” al orașului Popești-Leordeni pentru persoanele îndreptățite, referatul de aprobare al primarului U.A.T Popești-Leordeni, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 40525/27.08.2019, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 40526/27.08.2019, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 40527/27.08.2019 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 40528/27.08.2019;
  • în temeiul art. 129, alin. (1), alin. (13), alin. (14) și art. 196, alin. (1), lit. a), din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ;
  • în temeiul art. 129, alin. (4), lit. d), din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
  • ținând seama de prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1), cu modificările și completările ulterioare;
  • în conformitate cu prevederile Legii 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • având în vedere prevederile Legii nr. 116/2002, privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  • în baza prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă acordarea unei diplome cu titlul de „Cetățean de onoare”, domnului Francisc Grigore, veteran de război, cu domiciliul în orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov.
  • Art. 2. – Se aprobă acordarea unei sume în valoare 10.000 lei, domnului Francisc Grigore, persoană în vârstă de 100 ani, cu domiciliul în orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov.
  • Art. 3. – Primarul, Secretarul orașului Popești-Leordeni, Direcția de Asistență Socială, Direcția Contabilitate, Serviciul Financiar-Buget și Serviciul Educație, Cultură și Protecție Civilă vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 91 din 9.09.2019

Document semnat