Hotărâre
privind aprobarea punctelor de pe ordinea de zi AGA ADTPBI și acordarea de mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.
- Având în vedere raportul de specialitate al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat înregistrat sub nr. 13842/21.03.2019 și expunerea de motive a Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 13850/21.03.2019, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 13781/21.03.2019;
- în conformitate cu prevederilor:
- Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- ținând cont de prevederile HCL-ului de constituire al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov și de adresa ADTPBI nr. 7238/14.02.2019 prin care solicită acordarea de mandat special
- ținând seama de prevederile art. 8, alin. (3), lit. d1), lit. d2), lit. i), lit. k), art. 9, alin. (2), lit. g), art. 29, alin. (2) și art. 30, alin. (5) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- în aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;
- în temeiul art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (6), lit. a), pct. 14, alin. (7), lit. c) și art. 45, alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă actualizarea Programului Integrat de Transport.
- Art. 2. – Se aprobă actualizarea Programului Interimar de Transport, valabil până la 31.05.2019.
- Art. 3. – Se acordă mandat special, acordat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, în vederea aprobării Actului Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători nr. 1/17.09.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 4. – Se acordă mandat special pentru mandatarea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov pentru semnarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători 1/17.09.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 5. – Se acordă mandat special pentru mandatarea domnului Petre Iacob, Primar al orașului Popești-Leordeni, pentru semnarea alături de Președintele Asociației a Actului Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători 1/17.09.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 6. – Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, pentru aprobarea și încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători cu SC Serviciul de Transport Voluntari SA.
- Art. 7. – Se acordă mandat special pentru mandatarea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov pentru semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători cu SC Serviciul de Transport Voluntari SA.
- Art. 8. – Se acordă mandat special pentru mandatarea domnului Petre Iacob, Primar al orașului Popești-Leordeni, pentru semnarea alături de Președintele Asociației a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători cu SC Serviciul de Transport Voluntari SA.
- Art. 9. – Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, pentru aprobarea și încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători cu ECOTRANS STCM S.R.L.
- Art. 10. – Se acordă mandat special pentru mandatarea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov pentru semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători cu ECOTRANS STCM S.R.L.
- Art. 11. – Se acordă mandat special pentru mandatarea domnului Petre Iacob, Primar al orașului Popești-Leordeni, pentru semnarea alături de Președintele Asociației a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători cu ECOTRANS STCM S.R.L.
- Art. 12. – Se aprobă înființarea liniilor R439, R440 și bugetul estimat aferent acesteia reprezentând compensația și diferențele de tarif.
- Art. 13. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul Orașului Popești-Leordeni, Secretarul Orașului Popești-Leordeni, Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat și de aparatul de specialitate al primarului Orașului Popești-Leordeni, conform competențelor.
- Art. 14. – Secretarul orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei, potrivit competențelor.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 39 din 25.03.2019
Document semnat
HCL 39/2019 și Anexe
(3.7 MB)