Hotărâre
privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Orașului Popești-Leordeni a imobilului (clădiri și teren) aferent Căminului Cultural din orașul Popești-Leordeni

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Analizând referatul nr. 7546/15.02.2019 al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat prin care propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al Orașului Popești-Leordeni a imobilului (clădiri și teren) aferent Căminului Cultural și expunerea de motive a Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 7582/15.02.2019, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 8856/21.02.2019 și al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 8857/21.02.2019;
  • având în vedere prevederile:
    • art. 10, alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale;
    • art. 10, art. 36, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3) și art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Orașului Popești-Leordeni a imobilului (clădiri și teren) aferent Căminului Cultural, conform extrasului de Carte Funciară nr. 117633, în suprafață totală de 1.654 mp în acte, respectiv 1.776 mp din măsurători (tarlaua 98, parcela 3249) având suprafața construită la sol de 558 mp, construcții anexă - remiză PSI 24 mp, punct termic 45 mp, post trafo 6 mp, situat în orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov.
  • Art. 2. – Se declară ca aparținând domeniului privat al orașului Popești-Leordeni Căminul Cultural situat în orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, conform extrasului de Carte Funciară nr. 117633, în suprafață totală de 1.654 mp în acte, respectiv 1.776 mp din măsurători (tarlaua 98, parcela 3249) având suprafața construită la sol de 558 mp, construcții anexă - remiză PSI 24 mp, punct termic 45 mp, post trafo 6 mp.
  • Art. 3. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul Orașului Popești-Leordeni, Secretarul Orașului Popești-Leordeni, Administratorul Public al Orașului Popești-Leordeni, Direcția economică, Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat și de aparatul de specialitate al primarului Orașului Popești-Leordeni.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 21 din 28.02.2019

Document semnat