Hotărâre
privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea de premii elevilor/tinerilor care au obţinut rezultate deosebite – Premiul I, II, III – aur, argint, bronz la Faza Naţională, Internaţională, Judeţeană şi Interjudeţeană/Regională a olimpiadelor şcolare, concursurilor şi competiţiilor
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni:
- Analizând necesitatea şi obligativitatea aprobării unui regulament privind acordarea de premii elevilor/tinerilor care au obţinut rezultate deosebite – Premiul I, II, III – aur, argint, bronz la Faza Naţională, Internaţională, Judeţeană şi Interjudeţeană/Regională a olimpiadelor şcolare, concursurilor şi competiţiilor;
- având în vedere expunerea de motive a Primarului oraşului Popeşti-Leordeni înregistrată sub nr. 9308/28.06.2018, raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică, Autorizare şi Autoritate Tutelară înregistrat sub nr. 9307/28.06.2018, precum şi rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activităţi economico-financiare, servicii, comerţ, gospodărie comunală, administrarea domeniului public şi privat) înregistrat sub nr. 10610/18.07.2018, comisiei nr. 2 (pentru activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie social, protecţie copii, tineret şi sport-turism) înregistrat sub nr. 10611/18.07.2018, comisiei nr. 3 (juridică, administraţie publică locală, apărarea drepturilor cetăţeneşti, relaţii cu alte autorităţi publice locale din ţară şi străinătate) înregistrat sub nr. 10612/18.07.2018 şi al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea şi păstrarea monumentelor istorice şi de arhitectură) înregistrat sub nr. 10613/18.07.2018;
- în temeiul art. 7 din Anexa „Norme metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea competiţiilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor premiaţi şi unităţilor şcolare de provenienţă a premianţilor” la Hotărârea de Guvern nr. 536/2016 privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar şi al art. 36, alin. (6), lit. a), pct. 1 şi 5 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă Regulamentului pentru acordarea de premii elevilor/tinerilor care au obţinut rezultate deosebite – Premiul I, II, III – aur, argint, bronz la Faza Naţională, Internaţională, Judeţeană şi Interjudeţeană/Regională a olimpiadelor şcolare, concursurilor şi competiţiilor conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
- Art. 2. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul oraşului Popeşti-Leordeni, Secretarul oraşului Popeşti-Leordeni, Administratorul Public al oraşului Popeşti-Leordeni, Direcţia economică și de aparatul de specialitate al primarului oraşului Popeşti-Leordeni.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 80 din 23.07.2018
Document semnat
HCL 80/2018 și Anexe
(1.36 MB)