Hotărâre
privind aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din unităţile de învăţământ din oraşul Popeşti-Leordeni, jud. Ilfov
Consiliul Local al oraşului Popeşti-Leordeni;
- Având în vedere referatul de specialitate înregistrat sub nr. 4091/20.03.2018, expunerea de motive a Primarului înregistrată sub nr. 4092/20.03.2018, precum şi rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 2 (pentru activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţie copii, tineret şi sport - turism) înregistrat sub nr. 4528/27.03.2018 şi al comisiei nr. 3 (juridică, administraţie publică locală, apărarea drepturilor cetăţeneşti, relaţii cu alte autorităţi publice locale din ţară şi străinătate) înregistrat sub nr. 4529/27.03.2018;
- în baza art. 4 din Ordinul MECTS nr. 5576/7.11.2011, privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat;
- în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 1, art. 103 alin. 2 şi a art. 105 alin. 2 lit. d din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale;
- în temeiul art. 36, alin. 2, lit. b,d coroborat cu alin. 4 lit. a şi alin. 6, lit. a, pct. 1, art.45, alin. 1 din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. Se aprobă cuantumul pentru fiecare categorie de bursă acordată elevilor din învățământul preuniversitar de stat din oraşul Popeşti-Leordeni, în anul şcolar 2017-2018, aferent semestrului II, precum şi numărul beneficiarilor, după cum urmează:
- 365 burse de merit, în cuantum diferenţiat după cum urmează:
- media 10(zece) - 200 lei/lună, respectiv 11 burse
- media 9,50-9,99 - 150 lei/lună, respectiv 127 burse
- media 8,50-9,49 - 100 lei/lună respectiv 227 burse;
- 7 burse de performanţă în cuantum 150 lei/lună,
- 50 burse de ajutor social în cuantum 100 lei/lună.
- 365 burse de merit, în cuantum diferenţiat după cum urmează:
- Art. 2. Plata burselor va fi efectuată eşalonat conform repartizărilor bugetare trimestriale aprobate.
- Art. 3. Primarul si Secretarul oraşului Popeşti-Leordeni prin Direcţia Economică, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărârii.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 30 din 27.03.2018
Document semnat
HCL 30/2018 și Anex30
(46.6 KB)