Hotărâre
privind aprobarea completării art.1 al HCL nr.6/31.01.2017 privind aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din unităţile de învăţământ din oraşul Popeşti-Leordeni, jud. Ilfov
Consiliul Local al oraşului Popeşti-Leordeni;
- Având în vedere referatul de specialitate înregistrat sub nr. 36833/22.11.2017, expunerea de motive a Primarului înregistrată sub nr. 36834/22.11.2017, precum şi raportul de avizare al comisiei nr.2 (pentru activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţie copii, tineret şi sport-turism) înregistrat sub nr. 3636960/22.11.2017;
- în baza art. 4 din Ordinul MECTS nr. 5576/7.11.2011, privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat;
- în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 1, art. 103 alin. 2 şi a art. 105 alin. 2 lit. d din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale;
- în temeiul art. 36, alin. 2, lit. b,d coroborat cu alin. 4 lit. a şi alin. 6, lit. a, pct. 1, art.45, alin. 1 din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. Se aprobă completarea art.1 al HCL nr. 6/31.01.2017, care va avea următorul cuprins:
„Se aprobă cuantumul pentru fiecare categorie de bursă acordată elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din oraşul Popeşti-Leordeni, în anul şcolar 2016-2017, aferent perioadei 01.09.2016-31.08.2017 precum şi numărul beneficiarilor, după cum urmează:
- 318 burse de merit, în cuantum diferenţiat după cum urmează:
- media 10(zece) - 200 lei/lună,
- media 9,50-9,99 - 100 lei/lună,
- media 8,50-9,49 - 50 lei/lună;
- 1 bursă de studiu în cuantum 200 lei/lună,
- 8 burse de performanţă în cuantum 150 lei/lună,
- 44 burse de ajutor social în cuantum 100 lei/lună.”
- 318 burse de merit, în cuantum diferenţiat după cum urmează:
- Art. 2. Restul prevederilor HCL nr. 6/31.01.2017 rămân neschimbate.
- Art. 3. Primarul si Secretarul oraşului Popeşti-Leordeni prin Direcţia Economică, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărârii.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 83 din 22.11.2017
Document semnat
HCL 84/2017 și Anexe
(131.68 KB)