Hotărâre
privind aprobarea execuţiei bugetare pe secţiunile de funcţionare şi de dezvoltare ale bugetului local al oraşului Popesti-Leordeni la finele trimestrelor I, II, III pe anul 2016 şi a contului de încheiere a execuţiei bugetare şi bilanţului contabil la 31.12.2016
- În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) din legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile:
- art. 36 alin. (4) lit. a) raportate la cele ale art. 63 alin. (1) lit. (c), combinat cu alin. (4) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- art. 11 alin. (2), art. 49 alin. (12) şi (13) şi art. 73 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- analizând execuţia bugetului local pe trimestrele I,II, III şi IV pe anul 2016;
- ținând seama de Hotărârea Consiliului nr.7 din 04.02.2016 privind aprobarea bugetului local pe anul 2016 şi rectificările de buget efectuate în cursul anului, luând act de:
- referatul de aprobare al primarului, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr. 10768/22.03.2017;
- raportul de specialitate al Direcţiei economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.10769/22.03.2017;
- rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activităţi economico-financiare, servicii, comerţ, gospodărie comunală,administrarea domeniului public şi privat) înregistrat sub nr. 13374/10.04.2017, comisiei nr. 2 (pentru activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţie copii, tineret şi sport-turism) înregistrat sub. nr. 13375/10.04.2017 şi al comisiei nr. 3 (juridică, administraţie publică locală, apărarea drepturilor cetăţeneşti, relaţii cu alte autorităţi publice locale din ţară şi străinătate) înregistrat sub nr. 13376/10.04.2017;
- procesul-verbal de afişare înregistrat sub nr. 10770/22.03.2017;
CONSILIUL LOCAL al oraşului POPEŞTI-LEORDENI adoptă prezenta hotărâre:
- Art. 1. Se aprobă execuţia bugetului local al Oraşului Popeşti-Leordeni, la finele trimestrelor I, II si III pe anul 2016, pe secţiuni, prevăzută în Anexele nr. 1/I-16 si nr.2/I-16 , nr. 1/II-16 si nr. 2/II-16, nr. 1/III-16 si nr.2/III-16 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Art. 2. Se aprobă Contul de încheiere a execuţiei bugetare şi Bilanţul contabil la 31.12.2016, conform anexelor 1a şi 1b/IV-16, 2/IV-16 şi 3/IV-16.
- Art. 3. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul şi pe site-ul Primăriei oraşului www.ppl.ro si se transmite către Instituţia Prefectului judeţul Ilfov.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 27 din 10.4.2017
Document semnat
HCL 27/2017 și Anexe
(7.4 MB)