Hotărâre
privind aprobarea Raportului de evaluare pentru proprietatea imobiliară situată în orașul Popești-Leordeni, Strada Leordeni nr. 52, „LICEUL TEORETIC RADU POPESCU”, județul Ilfov
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni
- Analizând expunerea de motive a Primarului înregistrată sub nr. 8160/18.03.2015, raportul compartimentului de specialitate înregistrat sub nr. 8159/18.03.2015, privind aprobarea Raportului de evaluare pentru proprietatea imobiliară situată în orașul Popești-Leordeni, Str. Leordeni nr. 52, „LICEUL TEORETIC RADU POPESCU”, județul Ilfov, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 9997/02.04.2015, comisiei nr. 3 (juridică, administrație public locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 9998/02.04.2015 și al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 9999/02.04.2015;
- în baza Legii nr. 82/1991, Legea contabilității republicată, Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii si amortizarea activelor fixe aflate în patrimonial instituțiilor publice și a Legii nr. 15/1994 modificată și completată, a OG nr.81/2003 privind reevaluarea patrimoniului public și privat, aprobată prin Legea nr. 493/2003, modificată prin OG. nr. 3/2005, art. 122 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicata, cu modificările si completările ulterioare;
- în temeiul art. 45 alin (2) lit. a) și art. 115 alin. (1) lit. b), din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală republicată.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă Raportul de evaluare pentru proprietatea imobiliară situată în orașul Popești-Leordeni, Str. Leordeni nr.52, „LICEUL TEORETIC RADU POPESCU”, județul Ilfov, proprietate ce face parte din domeniul public al orașului Popești-Leordeni, în vederea înregistrării în evidența contabilă și tehnico-operativă la valoarea de:
- Teren Liceu cu suprafață de 5813 mp în valoare de 1755640.00 lei;
- Clădire Liceu Corp A cu suprafața 1967 mp în valoare de 1305442.83 lei;
- Clădire Grădiniță Corp B cu suprafața 254 mp în valoare de 246498.81 lei;
- Sală sport cu suprafața 1002 mp în valoare de 1386383.31 lei;
- Platformă dale beton cu suprafața de 314 mp în valoare de 8716.44 lei;
- Alee acces beton cu suprafața de 49 mp în valoare de 28311.01 lei;
- Împrejmuire plăci beton prefabricat cu suprafața 217 ml în valoare de 11565.67 lei;
- Împrejmuire gard plasă + soclu beton cu o suprafață de 38 ml în valoare de 7088,63 lei.
- Art. 2. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul orașului Popești-Leordeni, Secretarul orașului Popești-Leordeni, Administratorul Public al orașului Popești-Leordeni, Direcția economică, Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat și de aparatul de specialitate al primarului orașului Popești-Leordeni.
Președinte de ședință,
Șutru Pavel
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 40 din 2.4.2018
Document semnat
HCL 40/2015 și Anexe
(40.82 KB)