Hotărâre
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții, faza SF, crearea/modernizarea spațiilor verzi din orașul Popești-Leordeni

Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni

  • Având în vedere:
    • expunerea de motive a Primarului orașului nr. 20478/12.06.2014, raportul de specialitate nr. 20476/12.06.2014 al Serviciului Achiziții publice și Investiții Locale, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 22311/30.06.2014, comisiei nr. 2 (pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr.22312/30.06.2014, al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 22313/30.06.2014 și al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 22314/30.06.2014;
    • prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273 /2006 cu privire la finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
    • prevederile art. 36, alin (2), lit. b), alin. (4), lit. d) și art. 126 din Legea nr. 215/2001 a Administrației publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • în temeiul prevederilor art. 45, alin. (1) și ale art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a Administrației publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aproba indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții, faza SF, crearea/modernizarea spațiilor verzi din orașul Popești-Leordeni, conform Devizului general estimativ 2013, care face parte integranta din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. – Primarul, Direcția economică și Serviciul Achiziții Publice și Investiții Locale vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 34 din 30.6.2014

Document semnat