Hotărâre
privind acceptarea unei sponsorizări cu materiale de construcție în valoare de 1330,11 lei de către S.C.GALILEO SRL

Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni

  • Având în vedere raportul de specialitate al Secretarului orașului înregistrat sub nr. 7953/03.03.2014, expunerea de motive a Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 7954/03.03.2014, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 11240/27.03.2014, comisiei nr. 2 (pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 11228/27.03.2014 și al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 11233/27.03.2014;
  • în conformitate cu prevederile art. 1, art. 4 și art. 5 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, actualizată, precum și art. 69 din Legea finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 36 si art. 45 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se acceptă sponsorizarea din partea S.C. GALILEO SRL în valoare de 1330,11 LEI, conform contractului de sponsorizare prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. – Se împuternicește primarul orașului Popești-Leordeni, domnul Petre Iacob să semneze contractul de sponsorizare.
  • Art. 3. – Primarul orașului și Direcția Economică vor duce la îndeplinire cele prevăzute în prezenta hotărâre

Președinte de ședință,
Mitran Constantin

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 18 din 27.3.2014

Document semnat