Hotărâre
privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul „ZONĂ SERVICII, COMERȚ, UNITĂȚI DEPOZITARE, ANEXE P+1E+M”

Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni

  • Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului înregistrat sub nr. 2513/22.01.2014, expunerea de motive înregistrată sub nr. 2514/22.01.2014, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 5692/14.02.2014 și al comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 5694/14.02.2014;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, cu modificările și completările ulterioare;
  • în temeiul art. 36 (5) litera c) coroborat art. 45 (2) lit. e) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Articol unic. – Se aprobă Planul Urbanistic de Zona pentru obiectivul „ZONĂ SERVICII, COMERȚ, UNITĂȚI DEPOZITARE, ANEXE P+1E+M” situat în orașul Popești-Leordeni, T20/4 P12, nr. cadastral 1022 în suprafața de 5000 mp, beneficiari Ani Dumitru și Ani Raveca.

Președinte de ședință,
Mirea Liviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 7 din 14.2.2014

Document semnat