Hotărâre
privind aprobarea bugetului general al orașului Popești-Leordeni pe anul 2013
Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni, întrunit în şedinţă ordinară
- Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general al oraşului Popeşti-Leordeni pe anul 2013 pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate – proiect iniţiativa Primarului;
- Având în vedere:
- expunerea de motive a Primarului înreg. cu nr. 3254/06.feb.2013;
- raportul de specialitate al Directorului economic înreg. cu nr. 3255/06.feb.2013;
- afișarea documentației Proiect Buget de venituri și cheltuieli pe anul 2013 pentru supunerea dezbaterii publice, respectiv procesul-verbal de afișare al Bugetului local pe anul 2013 nr. 3257/06.feb.2013 și publicarea pe site-ul instituției;
- nr. înregistrare generat automat de programul informatic al Min. Administrației și Internelor privind publicitatea proiectului de hotărâre inreg. cu nr. 3900449/07.feb.2013;
- luând act de realizarea procedurii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi de publicitatea prevăzută de art. 761 din Legea 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- având în vedere prevederile Legii nr. 5/21.02.2013, privind Bugetul de stat pe anul 2013 şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- în urma dezbaterilor care au avut loc și văzând rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrate sub nr. 8125/25.03.2013 și 8315/26.03.2013;
- în conformitate cu prevederile art. 36 alin (4) lit. a) şi lit. d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- în temeiul art. 45 alin. (2) lit. a) şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se aprobă Bugetul general de Venituri și Cheltuieli al orașului Popești-Leordeni pe anul 2014, conform anexelor nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, și nr.5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, buget general care cuprinde:
- Bugetul local inițial al orașului Popești-Leordeni pe anul 2013, în sumă totală de 40.492.000 lei, atât la partea de venituri cat și la partea de cheltuieli (anexa 1)
- Cheltuielile bugetului local sunt detaliate pe secţiuni:
- secţiunea de funcţionare = 20.744.250 lei
- secţiunea de dezvoltare = 19.747.750 lei
- Lista detaliata a obiectivelor de investiţii pe anul 2013 în suma totală de 21.232.750 lei, (anexa 2), cu următoarele surse de finanţare:
- din bugetul local = 19.747.750 lei
- din excedentul anului 2012 = 1.500.000 lei
- Bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pentru Grădiniță nr. 1 cu program prelungit Transcom, Liceu si Școala nr. 2 (anexa 3), astfel:
- venituri proprii = 245.000 lei
- cheltuieli proprii = 245.000 lei
- Sinteza bugetului general consolidat al oraşului Popeşti-Leordeni în anul 2013, cuprinzând veniturile şi cheltuielile consolidate în suma de 42.237.000 lei, atat la partea de venituri, cat si la cea de cheltuieli (anexa 4).
- Art. 2. – Se aprobă utilizarea excedentului anului 2012 în sumă de 1.500.000 lei, conform destinaţiei prevăzute în anexa nr. 2, respectiv pentru finanțarea cheltuielilor de dezvoltare privind investiția: „Proiectare și Execuție Lucrări de reparații, reabilitări și modernizări străzi în orașul Popești-Leordeni".
- Art. 3. – Se aprobă Numărul de personal, permanent şi temporar şi Fondul salariilor de baza pe anul 2013 în sumă de 7.924.500 lei, repartizate pe capitole conform anexei 5.
- Art. 4. – Se aprobă alocarea finanțării suplimentare din bugetul local unor cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar de pe raza orașului Popești-Leordeni în exercițiul bugetar 2013, întrucât acestea nu dispun de resurse financiare suficiente din alocațiile bugetare de stat determinate pe baza costului standard per elev/prescolar/an, determinat în conformitate cu HG 1274/2011.
- Art. 5. – Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția economică și Serviciul de achiziții publice și Investiții locale din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
- Art. 6. – Informaţiile privind bugetele şi anexele acestora vor fi convertite şi transmise în format electronic de tip
pdf
în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare către Ministerul Administraţiei şi Internelor, în vederea publicării pe pagina de internet a acestuia, prin grija specialistului IT din cadrul primăriei. - Art. 7. – Prezenta hotărâre şi anexele care fac parte integrantă, se comunică Prefectului judeţului Ilfov în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe site-ul instituţiei www.ppl.ro în termen maxim de 5 zile lucrătoare de la data aprobării, prin grija secretarului oraşului Popeşti-Leordeni tuturor persoanelor interesate.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 11 din 27.3.2013
Document semnat
HCL 11/2013 și Anexe
(2.18 MB)