Hotărâre
pentru aprobarea modificării art. 18 din anexa nr. III a HCL nr. 69/07.09.2011 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții pentru funcționarii publici și a personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului orașului Popești-Leordeni și din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al orașului Popești-Leordeni

Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni

  • Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 11260/11.04.2012, din care reiese propunerea modificării art. 18 din anexa nr. III a HCL nr. 69/07.09.2011 în sensul modificării programului de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al orașului Popești-Leordeni, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (comisia juridică și de disciplină, administrație publică locală, apărarea ordinii și liniștii publice, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) nr. 13118/25.04.2012;
  • în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, cu modificările și completările ulterioare;
  • în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. b) si art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se modifică art.18 din Regulamentul de organizare și funcționare a SPCLEP, privind programul de lucru cu publicul, care va avea următorului enunț:
    Art. 18. – Programul de lucru cu publicul va fi următorul:
    • Luni, Miercuri și Joi: 9,00-15,00.
    • Marți: 13,00-19,00.”
  • Art. 2. – Primarul și secretarul orașului vor duce la îndeplinire cele prevăzute în prezenta hotărâre.

Președinte de ședință,
Dogaru Ion

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 35 din 26.4.2012

Document semnat